
Peste 8.000 de posturi vor fi ocupate treptat, prin concurs, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, până în 2025, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.
Prezent astăzi, la Arad, el a precizat că extinderea echipelor de intervenţie prin crearea de noi posturi reprezintă o investiţie semnificativă în capacitatea de a răspunde prompt şi eficient în cazul situaţiilor de urgenţă:
„Noi, la nivel naţional, avem un program de suplimentare a resursei umane la IGSU. Deci, a fost aprobată o hotărâre de guvern acum aproximativ doi ani pentru a suplimenta cu 8.300 de posturi personalului IGSU pe plan naţional, dar asta e un program care merge până în 2025, iar pe dotări, nu mai vorbim. Aşteptăm anul asta dotări multe care urmează să vină în toate judeţele României, aşa că noi lucrăm în acest sens. Cutremurul poate să fie o surpriză în zone în care nu s-a aşteptat, ceea ce înseamnă că trebuie să fim mai bine pregătiţi. Cea mai importantă pregătire este partea de prevenire, consolidare clădiri, verificarea clădirilor şi toate acestea”, notează Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscopul săptămânii 2-8 octombrie, cu Mihai Voropchievici. Negru la Vârsători, săptămână plină de reuşite pentru Capricorni
- Olguța Berbec nu se lasă, după ce Niculina Stoican a câștigat procesul: "Merg mai departe. Toată lumea cunoaște adevărul"
- Ţara Galilor a impus limită de viteză de 20 km/h în localitate. Şoferii români, metodă prin care evită să îşi piardă carnetul
- Problemă mare pentru România în 2024 cu prezidenţialele. PNL, PSD, AUR sau USR, cine câştigă
- Pantofii, căştile şi telefonul Laurei Roşca, DJ Lalla, au fost găsite pe malul mării
- Raed Arafat, răspuns ironic pentru primarul din Galaţi, Ionuţ Pucheanu. "Cei deranjaţi de Ro-Alert să nu pună telefonul lângă pat, să îl pună afară"
- Paracetamolul, pe locul 1 la cauze de toxicitate gravă asupra ficatului. Dr. Mihai Craiu, avertisment pentru părinţi. "Mergeţi imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală"
- Vremea în octombrie. Elena Mateescu, şefa ANM, anunţă la ce temperaturi să ne așteptăm în a două lună de toamnă
- România încă are localități ca acum 100 de ani, în care se pot turna filme precum Moromeții. "La noi e simplu să găsești o lume din trecut și în zilele noastre"
- Elon Musk, pus la punct de Ministerul german de Externe în doar câteva cuvinte pe Twitter