Data actualizării: 19.09.2018 16:56
Data publicării: 14.09.2018 08:53

1918 – Lupta cu separatiștii și cu tâmpiții

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Arhiva

Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

În România Nouă (Organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor Românilor), apărut la Chișinău în 7 februarie 1918, încărcat cu vehemența patriotului Onisifor Ghibu, al cărui verb era inconfundabil, apare un editorial care face chiar un bilanț centenar al românilor din Basarabia. Ce s-a pierdut în ultima sută de ani? Se vorbește despre limbă, care ar trebui să cadă în sarcina fiecărui patriot să o cultive. Apoi despre originea termenului „separatist”, despre statui, ca simboluri și despre nevoia de alfabetizare și culturalizare a poporului care este dator „să ceară în fiecare zi gazeta românească și să vorbească numai în românește”.

„Până în ziua de azi noi aveam două clase: una de separatiști și alta de tâmpiți”, fapt care trebuie să se oprească, proclamă furtunos gazeta.

(w670)

„De ce să ne apucăm?

Imprejurările s’au schimbat în folosul nostru.

Mai deunăzi toți dușmanii neamului nostru aveau chip să ne împiedice cu vorba, că noi tragem la România. Ce însemna dovada asta? Foarte mult. Poporul basarabean de la începutul revoluției rusești a fost amăgit că în România nu-i libertate și alte scornituri. „Iubitorii” s’au stăruit foarte și din răsputeri a pregăti poporul pentru sosirea „bolșevizmului”. Și au izbutit mult. Patrioții basarabeni n aveau chip să vorbească despre unirea neamului nostru. Noi suntem marturi de două sacrificii în lupta asta oarbă. Cu toată libertatea rusească au fost omorâți în toamna trecută doi buni români: Simeon Murafa și inginerul Andrei Hodorogea.

Români din patru Unghiuri – știți cum se chemau patrioții români din Basarabia? – Separatiști! – Cuvântul s’a născocit încă pe timpurile țarului rusesc. Insemna – pe toți, cari voiau lipirea Basarabiei de România. Dar pe limba noastră – o parte din Moldova vechie – cu altă parte răpită de Rusia. Curios! Patrioții n au rămas la răsplată cu potrivnicii. Dumnealor au chemat pe toți, cari nu recunosc unirea neamului, care în urmare sunt încă inculți – „tâmpiți”. Și așa – până în ziua de azi noi aveam două clase – una de separatiști și alta de tâmpiți.

Cred, că de azi înainte desbinarea nu va mai avea loc, și n or mai fi nici separatiști, nici tâmpiți. Cu toții am recunoscut, că scăparea Basarabiei – este numai în cultura națională. Dar dacă-i așa –atunci unirea trebuie să se facă.

După vorba poporului! vrei nu vrei - bea Grigore aghiazmă!

Da, trebue să ne sfințim, să ne mântuim de zilele spurcate. Cel mai întâiu ce trebue să facă fiecare patriot – este cultivarea limbei. Mulți se sperie luând gazeta ori revista în mână, că mai nimic nu înțeleg, că multe cuvinte nu le pricep. Vă cred, fraților, și trebue fie-care să vă luați răgaz pe o lună la muncă cu dicționarul în mână. După o sută de ani, în cursul cărora numai ați uitat limba, vă trebuie pentru reînviere numai o lună. Asemănați și închipuiți-vă cât de puțin ați uitat limba. Tot numai mulțămită firei românești. Acum cereți în fiecare zi gazeta românească și vorbiți numai românește! Suta de ani trecută ne-a silit să uităm limba, dar ea ne-a silit să ne schimbăm și obiceiurile și toată înfățișarea. De-o pildă, luați orașul nostru Chișinău, capitala Republicei. Ce-a rămas într’însul românesc? Numai numele.

Acuma numai decât trebuie să-i schimbăm și fața. Pentru noi tot e străin în capitala noastră, tot e scris în limba străină. Să fie schimbate numai decât – străzile, firmele la prăvălii etc. Dar mai ales, ne gândim noi – la monumentul din mijlocul orașului – batjocura neamului nostru.

Vă pricepeți, - că vorba merge despre rusoaica grosolană, ce stă la picioarele statuii țarului rusesc Alexandru I și cuprinde ca pe-o orfană chipul Basarabiei. Jos batjocura, jos toate amintirile de robie! Noi cerem să fie înlocuită rusoaica împreună cu statuia lui Alexandru I prin monumentul lui Ștefan cel Mare.

Orfana poate să rămâe, dar în culoare de bucurie.”

Notă: Onisifor Ghibu (foto) (n. 31 mai 1883, Săliște, comitatul Sibiu - d. 31 octombrie 1972, Cluj) a fost un profesor român de pedagogie, membru corespondent al Academiei Române și politician, luptător pentru drepturile și unitatea poporului român, unul dintre participanții importanți la realizarea Marii Uniri de la 1918.

Refugiat în București între anii 1914 și 1916, colaborează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și cu alți refugiați ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei.

Pentru activitatea intensă pe această linie, Onisifor Ghibu a fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj, la moarte.

După ocuparea Bucureștiului în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917 la Chișinău, unde devine motorul acțiunii revoluționare basarabene din 1917-1918. Împreună cu câțiva fruntași basarabeni întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc. Conduce efectiv vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română, inexistent în 1917 și reușește deschiderea de școli românești în toată Basarabia, începând cu toamna anului 1917. Tipărește apoi ”Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima ”foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul ”România Nouă” (de la 24 ianuarie 1918) – ”organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”. În primul număr publică marea ”Declarație” – întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu – ”de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. Onisifor Ghibu se află în fruntea luptei care duce la unirea Basarabiei în 1918, susțin sursele deschise.