Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

În ziarul Românul, apărut la Arad, Vineri 23 Noemvrie ( 6 Dec. n.) 1918, sunt relatate trei întâmplări de la Alba Iulia, petrecute de 1 decembrie 1918, mai puțin cunoscute. Ele au un accent jurnalier prin faptul că exprimă întâmplări colaterale celor oficiale dar și impresiile personale asupra acestora. Entuziasmul care plutea în aer era foarte mare și faptul că în cafeneaua Hungaria, Vasile Goldiș este urcat de către cei prezenți pe masă pentru a li se vorbi, ilustrează cel mai bine care era starea de spirit generală.

„Impresii din Alba-Iulia.

Sublim

„Lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu" zice un vechiu proverb românesc. Cu Dumnezeu am început și marea noastră sărbătoare națională. Românii au grăbit la biserică, să dea laudă lui Dumnezeu, ca după atâta amar și suferințe – i-a învrednicit de-o zi fericită. Și, Doamne, câtă mângâiere, câtă mulțumire se reflecta pe fețele tuturor. A fost într'adevăr o slujbă, care nu se va șterge niciodată din amintirea oamenilor. In biserica gr. orientală la slujba dumnezeiască săvârșită de P.S. Sa părintele episcop Ioan I. Papp – a cântat corul condus de T. Popoviciu stârnind evlavie și însuflețire. Zidurile bătrânei biserici răsună de acordurile marșurilor legionarilor români.

Cu voce sonoră cetește P. S. Sa părintele episcop al Caransebeșului, dr. E. Miron Cristea rugăciunea de mulțumită către Dumnezeu, după care corul – și toți credincioșii – intonează imnul: Deșteaptă-te Române. La cuvintele: Murim mai bine'n luptă – mâinile se ridică spre jurământ. Și pe fețele tuturor era scrisă hotărârea tare de a muri mai bine, decât să mai fie robi.

Serviciul se încheie cu acordurile cele mai duioase. Părintele episcop al Aradului, Ioan I. Papp, rostește formula de încheiere așa: „Cel – ce a înviat din morți și a înviat și neamul românesc..." Celelalte cuvinte nu se aud, vocea arhiereului se stinge, ca să lase loc lacrimilor, ca ele să grăiască. Bătrânul arhiereu plângea și plângeau toți. Aceasta a fost rugăciunea cea mai fierbinte, rugăciunea lacrimilor. Și, Doamne, cine ar putea tălmăci în vorbe, ce spuneau lacrimile!

Da a fost sublim, a fost o clipă din fericirea raiului.

Trei cuvinte: Trăiască România Mare!

Trecuse măreața adunare națională. Mulțimea imensă se răsfira spre casă în ordinea cea mai bună. Dar din cele 100 de mii de Români, adunați la praznicul învierii neamului, rămăseseră încă foarte mulți și toți aceștia au petrecut vremea în cea mai curată însuflețire.

Eram în cafeneaua Hungaria, căreia de-acum i s-ar putea zice: România Mare. Spre seară mulțimea zărește pe dl Goldiș și îndată se ridică glasuri: Să auzim pe Goldiș! Să vedem pe Goldiș! Și ce era de făcut, glasul poporului – glasul lui Dumnezeu, dl Goldiș e ridicat pe masă să-l vadă toți, și vorbește așa: „Mă minunez, că voi, frați Români, doriți încă vorbiri; eu credeam că sunteți deja sătui de atâtea cuvântări. Dar dacă aș vorbi chiar două săptămâni, nu aș putea spune decât trei cuvinte: „Trăiască România Mare!" Urale nesfârșite acopăr cuvintele acestea pline de putere magică.

Mai spune mulțimei și vestea caracteristică că Slovacii din Bichiș-Ciaba încă vreau să facă parte din România Mare și-i roagă pe Români să nu-i lasă pradă stăpânilor de astăzi.

„Așadar – continuă – în România-mare vom avea pe lângă Săcui, Sași și frați Slovaci". „Trăiască România-mare, trăiască frații Slovaci! exclamă mulțimea.

O întâmplare nostimă.

După proclamarea alipirei la România, din mulțimea oamenilor cari prăznuiau mă oprește un tânăr inimos: „Domnule, mă iartă că nu te cunosc, dar vreau să spun celui dintâi, pe care-l întâlnesc, ce am pe inimă."

Eram în casina oficerilor [sic!] din cetate, unde s'a ținut adunarea națională – spune tânărul nostru.

Am trăit clipe de adevărată înălțare sufletească. Am plâns de bucurie, am bătut în pălmi – dar ce să mai spun, nu știam, cum să-mi mai arăt bucuria. Lângă mine era un necunoscut, care părea pe deplin liniștit și-i spun: - Domnule, bucură-te împreună cu mine! – Dar eu sunt ziarist maghiar – îmi răspunde vecinul.

Acum seara, sub farmecul cuvintelor domnului Goldiș, spun celui dintâi pe care-l întâlnesc: - Știi dle, că Slovacii din Bichiș-Ciaba ne-au trimis vorbă, să nu-i lăsăm sub stăpânirea Maghiarilor, ci să-i primim în România-mare? – Kerem? (mă rog), îmi răspunde necunoscutul. Iarăși am greșit adresa, iar nu mi-am aflat omul, care să se bucure cu mine. A treia oara nu voi avea din nou ghinion.

De data aceasta simpaticul tânăr – pare-mi-se un student în teologie din Blaj – nu s'a înșelat, căci s'a adresat unui Român, unui profesor din Arad, care - asemenea tânărului prieten – trăia cele mai fericite și dulci momente ale vieții. (li.) "

Notă: Delegaţii la Marea Adunare de la Alba Iulia din decembrie 1918 au stabilit ultimele detalii ale Marii Uniri într-un hotel numit la acea vreme "Hungaria" (foto). După Unire, hotelul a devenit "Dacia", apoi "Apulum", fiind demolat ulterior de comuniști întrucât "deranja" planurile de extindere a orașului.

La 30 noiembrie 1918, deputaţii şi delegaţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au hotărât, la Hotelul "Hungaria", condiţiile Marii Uniri de la 1 Decembrie şi programul Marii Adunări Naţionale.

Muzeograful şi istoricul Dorin Giurgiu spune că, după ce Alba Iulia a fost desemnată să găzduiască lucrările Marii Adunări Naţionale, reprezentanţii Consiliului Naţional Român au luat o serie de măsuri pentru pregătirea adunării, iar Hotelul "Hungaria" din municipiu a fost ales pentru a găzdui delegaţii importanţi şi întâlnirile de pregătire a evenimentului.( sursa notă: www.mediafax.ro)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News