Sfinții mucenici au trăit în timpul împăratului roman Probus (276-282). Sfinții Trofim și Savatie se aflau în Antiohia, marele oraș al Antichității, atunci când era sărbătorit zeul Apolo. Sfinții mucenici s-au rugau la Hristos Dumnezeu pentru sufletul închinătorilor la idoli, însă au fost văzuți și duși în fața guvernatorului.
Mărturisind că sunt creștini și fiind bătuți foarte rău, Savatie a murit în timpul torturii, iar Trofim a fost dus în Câmpul Sinadelor din Frigia, pentru a fi ucis în timpul sărbătorii păgâne a dioscurilor. Pe drumul care dura trei zile de mers pe jos, Sfântul Trofim a fost încălțat cu încălțăminte de fier care avea în ea mulțime de piroane ascuțite.
Ajuns în cetatea Frigiei, Sfântul Trofim a fost supus la alte chinuri, fiind rugat numai să spună că va jertfi zeilor și îndată se va izbăvi din ele. Iar el, nesocotind bătăile și cuvintele prigonitorului, tăcea. A fost aruncat în temniță până la începerea sărbătorii. Închis fiind, a fost vizitat și îngrijit de Dorimedont, un creștin tăinuit care făcea parte din conducerea cetății. Acesta mergea prin închisori la creștinii ce pătimeau pentru Hristos.
Sfântul Dorimedont a fost și el descoperit și torturat împreună cu Sfântul Trofim, fiind apoi amândoi aruncați fiarelor sălbatice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine