19 femei din Rusia, CONDAMNATE la închisoare pe viață
Curtea penală centrală din Bagdad, responsabilă de terorism, a condamnat duminică 19 femei rusoaice la închisoare pe viaţă pentru a se fi alăturat grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Irak, potrivit unei surse judiciare, informează AFP.
Aceste femei, care erau toate prezente, au fost găsite vinovate de faptul că s-au "alăturat şi au sprijinit SI", a declarat preşedintele instanţei în timpul pronunţării sentinţei.
În plus faţă de cele 19 rusoaice, şase femei azere şi patru tadjice au fost de asemenea condamnate la închisoare pe viaţă pentru aceleaşi fapte.
SI a cucerit aproape o treime din Irak în 2014 într-o ofensivă fulger, luând de asemenea controlul celui de-al doilea oraş ca mărime din ţară, Mosul. Jihadiştii au fost de atunci izgoniţi din zonele pe care le controlau printr-o ofensivă a forţelor irakiene sprijinite de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite.
Audierea, ca într-un film de groază
Mai multe femei străine acuzate de legături cu SI au fost recent judecate în Irak.
Purtând rochii negre, eşarfe de aceeaşi culoare şi bluze roz, acuzatele au asistat la audiere împreună cu copiii lor.
Ele au comunicat cu tribunalul printr-un traducător, profesor de rusă la Universitatea din Bagdad.
"Nu ştiam că suntem în Irak. Ne-am dus cu soţul meu şi copiii să trăim în Turcia şi dintr-o dată am aflat ca sunt de fapt în Irak", a declarat una dintre acuzate. Un argument reluat de celelalte femei.
Hotărârea poate fi atacată în instanţă, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News