19 decembrie, zi neagră pe șoselele României. Val de accidente grave - Ultimă oră
În județele Argeș, Vâlcea, Mehedinți și Dolj au avut loc accidente grave soldate cu morți și răniți.
Data de 19 decembrie a fost ”o zi neagră” pe drumurile României, când încă de la primele ore ale dimineții au fost înregistrate accidente rutiere grave, cu morți și răniți.
Argeş: O femeie a lovit mortal cu maşina un cal şi a ajuns la spital după ce a intrat într-un gard
O femeie de 53 de ani, din Pietroşani, care conducea un autoturism pe raza comunei Coşeşti, circulând din direcţia Domneşti spre Piscani, a lovit un cal aflat pe partea carosabilă, după care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în gardul unui imobil, a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
În urma coliziunii, femeia care conducea autoturismul a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj medical şi transportată la spital. În urma impactului, calul a decedat.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, autoturismul a rămas suspendat pe un gard, la o înălţime de aproximativ 2 metri.
Femeia de la volan a fost descarcerată de pompieri. Prezenta suspiciune de fractură cervicală şi lombară şi un traumatism la nivelul feţei.
La locul solicitării, pompierii asigură măsuri specifice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc şi luarea măsurilor legale care se impun, arată IPJ, conform Agerpres.
Vâlcea: Un bărbat a decedat şi alte două persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat cu o dubă, la Ioneşti
"În această dimineaţă, în jurul orei 05,00, poliţiştii din Drăgăşani au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 64, soldat cu victime. Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din judeţul Olt, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 64, în localitatea Ioneşti, la km 93+ 300 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în afara părţii carosabile", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea a informat că echipajele medicale nu au mai avut ce face pentru una dintre victime, un bărbat de 45 de ani, pasager în autovehicul, care a fost declarat decedat la scurt timp de la sosirea forţelor de intervenţie, în timp ce celelalte două victime, un copil în vârstă de 14 ani şi şoferul dubei, au fost preluate şi transportate la Spitalului Judeţean Vâlcea după ce au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, conform Agerpres.
Mehedinţi: Grav accident în localitatea Corlăţel; un şofer de 51 de ani a decedat
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Vânju Mare care, iar în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 54 de ani, din comuna Bălăciţa, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 606, în afara localităţii Corlăţel, nu a adaptat viteza în curbă, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din Drobeta-Turnu Severin.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 51 de ani şi vătămarea corporală a şoferului de 54 de ani şi a unei femei de 75 de ani, care au fost transportaţi la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform Agerpres.
Dolj: Accident rutier mortal în localitatea Bratovoeşti
Un tânăr de 23 de ani din municipiul Craiova a decedat, marţi, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 55, în comuna Bratovoeşti, judeţul Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, tânărul de 23 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, ar fi intrat pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat, de 56 de ani.
În urma evenimentului a rezultat decesul tânărului de 23 de ani.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News