Incidentul vine după ce în cursul zilei de ieri, alţi 25 de cetăţeni străini au fost depistaţi, tot în PTF Nădlac II, ascunşi într-un autocamion, cu intenţia de a trece ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În această dimineață, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 47 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în Germania. Conform documentelor de însoţire, şoferul transporta mobilier metalic cu destinaţia Germania.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind ascunse în semiremorcă, printre mărfuri, 18 persoane.
De unde provin migranții
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Siria şi Turcia, grupul fiind format din 9 bărbaţi, 8 femei şi un minor.
În cadrul cercetărilor, s-a mai stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani, iar minorul este în vârstă de 16 ani, toţi cei în cauză intenţionând să ajungă în Germania.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferul turc şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini, urmând a fi dispuse în continuare măsurile legale care se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu