15.000 de morți din cauza emisiilor OMV - studiu
Potrivit estimărilor unui studiu al Greenpeace Olanda, emisiile OMV ar putea cauza "până la 15.000 de victime".
"Un nou studiu al Greenpeace Olanda, intitulat „Emisiile de astăzi, decesele de mâine: Modul în care marile companii fosile din Europa pun vieți în pericol”, estimează că 360.000 de persoane ar putea muri prematur înainte de sfârșitul secolului din cauza schimbărilor climatice cauzate de emisiile de gaze cu efect de seră a nouă mari companii fosile din Europa.
Aceleași estimări spun că OMV va cauza până la 15.000 de victime, la acest număr contribuind și subsidiara românească a companiei, OMV Petrom. În ceea ce privește România, OMV Petrom intenționează să-și extindă operațiunile și emisiile, cel mai semnificativ proiect fiind cel de extragere a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep.
Potrivit studiului, estimările iau în considerare doar decesele suplimentare cauzate direct de temperaturile extreme și nu evaluează alte efecte ale arderii combustibililor fosili, cum ar fi inundațiile frecvente și extreme, seceta, incendiile de pădure, furtunile sau bolile infecțioase. Această estimare se referă doar la anul 2022, ceea ce înseamnă că aceste decese se vor înmulți de la an la an dacă emisiile de combustibili fosili nu vor fi reduse drastic.
"Viața a 15.000 de oameni este amenințată de OMV"
Alin Tănase, Greenpeace România: "Viața a 15.000 de oameni este amenințată de OMV, iar extragerea gazelor fosile din Marea Neagră, un proiect major susținut de guvern, va crește și mai mult acest bilanț tragic. Multe dintre aceste decese premature pot fi evitate dacă OMV și guvernul acționează acum pentru reducerea rapidă a emisiilor și eliminarea combustibililor fosili. Este nevoie să acționăm, să salvăm vieți și să tragem la răspundere guvernul și industria combustibililor fosili.”
"Consecințe mortale până la sfârșitul secolului"
Lisa Göldner, Fossil Free Revolution: "Doar un singur an de emisii va crea consecințe mortale până la sfârșitul secolului. Astfel, dacă industria combustibililor fosili continuă să extragă și să ardă la nivelul actual, milioane de oameni din întreaga lume ar putea muri prematur. Eliminarea treptată a combustibililor fosili din uz este o chestiune de viață și de moarte, guvernele trebuie să acționeze acum pentru a interzice noi proiecte de combustibili fosili și pentru a forța companiile producătoare să își reducă rapid emisiile."
Raportul a fost dezbătut ieri, 5 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă COP28.
Metodologie. Acest raport utilizează metode statistice pentru a estima numărul de decese în exces care ar putea apărea înainte de sfârșitul acestui secol ca urmare a emisiilor de gaze cu efect de seră ale companiilor producătoare de combustibili fosili. Scopul acestei cercetări este de a înțelege și de a ilustra măsura în care viitoarele schimbări climatice sunt atribuibile emisiilor de carbon actuale și viitoare ale companiilor de combustibili fosili. Nouă companii de petrol și gaze cu sediul în Europa au fost incluse în acest studiu: Shell, TotalEnergies, BP, Equinor, Eni, Repsol, OMV, Orlen și Wintershall Dea. Toate aceste companii sunt active la nivel internațional și majoritatea acoperă întregul proces, de la producția de petrol și gaze naturale la consumatorul final.
Estimarea mortalității este calculată pe baza emisiilor de gaze cu efect de seră declarate de către companii în 2022. și prin aplicarea metodei "Mortality Cost of Carbon", elaborată de R. Daniel Bressler și R. Daniel Bressler. Mai multe detalii despre metodă găsiți aici", arată Greenpeace.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News