Data publicării:

14%, creștere economică anunțată de Cîțu. Adrian Câciu vine cu cifra pentru finalul anului 2021

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Adrian Câciu
Sursă foto: Facebook Adrian Câciu

Economistul Adrian Câciu a comentat declarațiile premierului Florin Cîțu referitoare la creșterea economică.

Alegeri prezidentiale 2024

Premierul interimar Florin Cîţu a declarat, luni, că analizează mai multe variante pentru reducerea costului contribuţiilor la sănătate, menţionând că se doreşte ca toată lumea care primeşte salariu în România să plătească o contribuţie mai mică.

"Sunt scenarii pe care lucrăm şi vom face acest lucru când vom vedea că această strategie a noastră, această măsură nu va avea un impact asupra deficitului la pensii. Anul acesta avem încasări mai bune. Am luat peste 2 miliarde de lei de la bugetul de pensii pentru că aveam încasări mai bune şi deficitul de fapt a fost mai mic. Mergem pe aceeaşi strategie, încasările sunt mai mari la buget, avem creştere economică, astăzi au venit cifrele îmbunătăţite pentru prima parte a anului - aproape 14% creştere economică. Încasările sunt mai mari cu aproape 9 miliarde de lei, deci sunt lucruri pe care putem să le facem şi nu vom afecta deficitul bugetar. Din contră, vom arăta o scădere a deficitului bugetar", a explicat Cîţu, potrivit Agerpres.

Adrian Câciu, despre creșterea economică anunțată de premier

În acest sens, DC News l-a contactat pe economistul Adrian Câciu, iar acesta a făcut o radiografie a situației economice în 2021 și a preconizat în jurul cărei valori se va situa creșterea economică la finalul acestui an:

Primul-ministru, încă în funcție, trage un pic de păr cifrele care au apărut astăzi. Oricine poate vedea că trimestrul II are o viteză de creștere mai mică decât viteza de creștere din trimestrul I, deci încetinește creșterea economică. Per ansamblu, premierul s-a referit la creșterea trimestrul II anul acesta față de trimestrul II anul trecut, dar nu așa se traduce creșterea economică anuală.

Au fost încasări mai mari în primul trimestru pentru că au venit taxele amânate de anul trecut. Din păcate, nu au venit încasări dintr-o revenire efectivă economică, iar la acest moment nu suntem încă peste anul 2020. La aceasta se adaugă și restricțiile care au apărut în trimestrul IV. Pandemia impune restricții, iar asta înseamnă pierderi economice pentru diverse sectoare“, precizează economistul Adrian Câciu.

„Creșterea la finalul anului va fi undeva la 5%“

De asemenea, avem pierderi de valorificare a ofertei pentru că prețurile cu energia au devenit prohibitive, astfel că foarte multe companii nu mai pot să-și valorifice bunurile și serviciile cu randamentul pe care îl aveau în trecut. Aș fi puțin mai prudent în a mă exprima că vom avea o creștere economică de 7% în acest an. Aș duce-o undeva în zona lui 5%, pentru că mare parte din revenirea economică va fi mâncată de inflație.

Pe de altă parte, cred că vom avea probleme și la încasările din bugetul de stat pentru că, deja, companiile ne mai valorificând acele volume de bunuri și servicii, nu mai fac profituri și zona de impozitare e mai redusă ca volum. Totodată, consumul privat este în scădere pe trimestrul IV, din cauza restricțiilor, iar asta se traduce în impozite indirecte încasate mai puțin. Nu vom avea același volum nici de combustibil, nici de bunuri de larg consum, iar TVA-ul și accizele vor fi mai puține la buget“, a mai spus, în exclusivitate pentru DC News, economistul Adrian Câciu.

CITEȘTE ȘI   -  ROBOR-ul a crescut într-o săptămână cu 0,29%. Dobânzile pot crește

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel