13 morți și 23 de răniți în urma prăbușirii unei clădiri în construcție
Cel puţin 13 persoane au murit sâmbătă după ce o clădire în construcție din Cambodgia s-a prăbușit, a anunţat un oficial, în tmp ce salvatorii încearcă să ajungă la muncitorii dispăruți temându-se că sunt prinși sub un munte de fiare contorsionate și moloz, relatează Reuters.
Cel puțin 23 de persoane au fost rănite, iar mulți muncitori sunt încă daţi dispăruți și există îngrijorări legate de faptul că au rămas prinşi sub dărâmături, potrivit biroului purtătorului de cuvânt din provincia Preah Sihanouk.
"Structura de oțel s-a prăbușit și nu îndrăznim să o mutăm", a declarat purtătorul de cuvânt Oar Saroeun.
"Putem doar să așteptăm și să fim atenţi la orice semn de viață ... Ne este teamă că mai mult se va prăbuși pe ei ... Vom lucra pe parcursul nopţii pentru a îndepărta fierul", a adăugat acesta.
O declarație emisă sâmbătă seară de oficialii din provincia Preah Sihanouk a declarat că 36 de muncitori au fost salvați de sub dărâmături, dar nu este clar câţi mai lipsesc.
Poliția a reținut patru persoane, inclusiv trei supraveghetori în domeniul construcțiilor, pentru a fi interogați în legătură cu producerea incidentului, potrivit unui comunicat emis de autorităţile locale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News