Data publicării:

12 persoane, printre care 9 copii, au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la un botez în Bistrița-Năsăud

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Nouă copii şi trei adulţi au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la un botez în Bistrița-Năsăud.  

Alegeri prezidentiale 2024

Şapte persoane din localitatea bistriţeană Dumitriţa, din care patru sunt copii, au fost preluate, marţi dimineaţa, de mai multe echipaje medicale, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

La caz s-au deplasat autospeciala de transport victime multiple din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa şi un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud.

Din primele informaţii, persoanele care prezintă simptome de toxiinfecţie alimentară - patru copii, două femei şi un bărbat - ar fi participat la un botez în cursul zilei de duminică, 9 iulie, iar ulterior au apărut stările de greaţă, vărsături, diaree şi febră.

Managerul SAJ Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, a precizat pentru Agerpres că alţi cinci copii din Dumitriţa, cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani, care de asemenea ar fi fost la acel botez, au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară în cursul serii de luni, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel