Data publicării:
11 nou-născuţi, morți într-un incendiu care a cuprins un spital din Senegal
Unsprezece nou-născuţi au murit miercuri într-un incendiu la un spital din Tivaouane, în vestul Senegalului.
"Tocmai am aflat cu durere şi consternare despre decesul a 11 nou-născuţi în incendiul care a avut loc în secţia de neonatologie a spitalului public din Tivaouane", a scris Macky Sall, potrivit AFP. "Mamelor şi familiilor lor, le exprim profunda mea compasiune", a adăugat acesta.
"Trei bebeluşi au fost salvaţi", a precizat primarul din Tivaouane, Demba Diop.
Incendiul a fost provocat de "un scurtcircuit şi focul s-a extins foarte repede", a spus Demba Diop, de asemenea membru al Adunării Naţionale şi mai cunoscut sub numele de Diop Sy. Spitalul fusese inaugurat recent, potrivit presei locale.
Tragedii cu repetițe
La începutul lui aprilie, o altă tragedie petrecută într-un alt spital public a şocat Senegalul. La Louga (nord), o femeie însărcinată a murit după ce a aşteptat în zadar în mare suferinţă o cezariană. Acest deces a stârnit un val de indignare pe reţelele sociale împotriva carenţelor sistemului public de sănătate.
În urma acestei tragedii, la 11 mai trei moaşe au fost condamnate de către un tribunal de înaltă instanţă din Louga la şase luni de închisoare cu suspendare pentru "neasistarea unei persoane în pericol". Alte trei moaşe au fost eliberate.
Patru nou-născuţi au murit la 25 aprilie 2021 într-un incendiu în oraşul senegalez Linguere, în nordul ţării. Primarul din Linguere, pe atunci ministru de interne, Aly Ngouille Ndiaye, a evocat o defecţiune electrică a unei unităţi de aer condiţionat din maternitate, unde se aflau şase bebeluşi, reaminteşte AFP
Cazul de la Materitatea Giulești
În 2010, șase nou-născuți au murit în incendiul de la Maternitatea Giuleşti. Pe lângă condamnări, instanța a dispus, atunci, daune morale și materiale care depășesc patru milioane de euro.
Asistenta Florentina Cârstea, din neglijența căreia s-ar fi întâmplat totul, pentru că a lipsit din maternitate, a primit doi ani și două luni de închisoare cu executare. Femeia a ieșit pentru câteva minute din salon, timp în care maternitatea Giulești a fost cuprinsă de flăcări. Florentina Cârstea era singura asistentă de serviciu în acel moment în secția de terapie intensivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News