10 victime la un ştrand din Capitală. Mai multe echipaje SMURD, la faţa locului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Situaţie critică la un ştrand din sectorul 6 al Capitalei. 10 oameni au nevoie de îngrijire medicală după ce li s-a făcut rău în zona bazinelor. 

Șase copii și patru adulți care se aflau la un ștrand din Capitală au fost transportați la spital, luni, după ce au spus că se simt rău. Autospeciala CBRN a efectuat măsurători și a depistat o depășire a valorilor de clor în camera de clorare, însă nu și în jurul bazinului, informează Mediafax. 

Printr-un apel la 112, a fost semnalat faptul că la un ștrand din zona Drumul Taberei din Capitală mai multe persoane se simt rău. Ulterior, echipajele medicale au sosit la fața locului și, după ce au evaluat pacienții, au decis ca aceștia să fie transportați la spital, informează ISU București-Ilfov.

Nivelul clorului, depăşit

La acel ștrand a fost prezentă și o autospecială CBRN pentru măsurători (destinata pentru interventii in cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice sau radiologice), iar în urma analizei, s-a depistat o depășire a limitelor admise în camera de clorare. A fost analizat aerul și din jurul bazinului, nefiind înregistrate depășiri ale clorului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel