Data publicării:
10 MITURI despre piele, desființate de medicul Olga Simionescu: Produsele cele mai scumpe NU sunt întotdeauna cele mai bune
Medicul dermatolog Olga Simionescu atrage atenția asupra modului în care ne îngrijim pielea și explică 10 dintre cele mai întâlnite mituri despre piele.
Săpunul antibacterian nu este întotdeauna cel mai bun, șervețele umede nu sunt cea mai bună formă de demachiere, iar produsele cele mai scumpe nu sunt cele mai bune. Sunt doar câteva dintre miturile pe care medicul dermatolog Olga Simionescu le explică pe îndelete într-o postare pe rețelele sociale.
”1. Aportul de apă (ingestie) pentru pielea uscată este întotdeauna esențial. Nu neapărat. Doar dacă pielea (anterior normală) este deshidratată. Pielea uscată din dermatita atopică sau cea a vârstnicilor nu se rezolvă doar cu aport de apă, necesită emoliere locală.
2. Săpunul antibacterian este cel mai bun. Fals. Usucă mult și interacționează cu milioanele de microbi care se găsesc normal pe suprafața tegumentului (microbiomul cutanat).
3. Produsele pentru ten sensibil nu conțin iritante. Depinde de ten. Unele conțin. De obicei nu conțin principalii iritanți.
4. Produsele antirid se folosesc numai după 40 de ani. Nu. Sunt necesare și produse de prevenție antirid, la tineri, mai cu seamă la cei cu tegument deschis la culoare.
5. Crema de zi fi folosită și noaptea. Greșit. Cea de noapte este mai grasă, are alt conținut și nu prezintă factor de protecție UVB (SPF).
6. Șervețelele umede sunt cea mai bună formulă de demachiere. Greșit. Conțin o mulțime de chimice și potențial iritante. Le recomand de rezervă, când nu avem posibilitatea unei demachieri corecte.
7. Evitarea soarelui vindecă melasma (petele) feței. Nu vindecă, doar e obligatorie ca să nu se repigmenteze. Vindecarea se face cu agenți depigmentanți și cu laser.
8. A fost o noapte lungă, mă pot culca machiată. De evitat maxim. Amestecul make-up și microbi în pori, plus transpirație = pericol
9. Scrub-ul facial și tonicul sunt absolut necesare și frecvente. Fals. O data pe săptămâna scrub și tonic din când în când e ok. Tonicul poate conține și alcool.
10. Produsele cele mai scumpe sunt cele mai bune. Nu întotdeauna. Se găsesc și produse ieftine, foarte bune. Depinde de tipul de ten și de produs și de vârstă”.
VEZI și: Reguli de aur pentru îngrijirea tenului în sezonul rece. AFLĂ TOT de la un specialist
Dr Pavelina Andrei, medic specialist in Dermatovenerologie, spune că ”trebuie să ținem cont de anotimpul în care ne aflăm”.
”Demachierea trebuie să fie făcută blând, cu agenți de curățare blânzi, care să nu irite și să nu agreseze tenul. Urmează o cremă hidratantă, aș recomanda îmbogățită cu vitamine. De ce? Pentru că frigul produce o agresiune la nivelul tenului. (...) Nu trebuie să uităm nici de îngrijirea scalpului. Are nevoie de o atenție importantă. Firul de păr se usucă, trebuie să facem măști de păr cât mai des. Părul trebuie spălat de două ori pe săptămână”, a spus medicul Pavelina Andrei, într-un interviu pentru DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News