Jens Stoltenberg a confirmat retragerea de la vârful NATO: Plec în această toamnă
Secretarul general al NATO și-a anunțat retragerea.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat că intenţionează să-şi părăsească postul în toamna lui 2023. El a făcut această declaraţie într-un interviu pentru CNN, transmis luni.
”Plec în această toamnă. Sunt sigur că Alianţa va găsi o persoană demnă, care să mă înlocuiască” - a spus acesta, citat de Rador.
La întrebarea dacă este dispus să rămână dacă va fi rugat de membrii Alianţei, Stoltenberg a spus că nu vrea să speculeze despre ceva ce nu s-a întâmplat încă. "Sunt concentrat pe asigurarea asistenţei NATO pentru Ucraina" - a spus Stoltenebrg.
Purtătoarea de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a declarat, în 12 februarie, pentru DPA, că Stoltenberg nu intenţionează să-şi prelungească mandatul, care expiră în septembrie, mai notează sursa citată. După cum notează agenţia, el şi-a prelungit deja mandatul de trei ori şi a fost secretar general al NATO aproape nouă ani.
Mircea Geoană, despre Jens Stoltenberg
Într-un interviu recent pentru Agerpres, întrebat ”În septembrie va lua sfârşit mandatul secretarului general Jens Soltenberg, care a spus că nu este interesat de o nouă prelungire a mandatului. Vi s-a propus această poziţie, o aveţi în vedere sau mai degrabă luaţi în calcul o revenire în politica românească? Ultimele sondaje vă creditează cu şanse bune la viitorul scrutin prezidenţial”, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO a răspuns: ”Şi secretarul general, şi eu, şi echipa noastră avem o treabă de făcut aici la NATO. Secretarul general - nu vreau să-l laud, primeşte laude din toate colţurile planetei şi din toate colţurile Alianţei - este un lider excepţional, sunt mândru să pot să lucrez în echipa lui şi cred că împreună facem o echipă foarte bună. De aceea, aliaţii decid durata mandatelor şi persoanele care ocupă poziţiile de conducere din cadrul NATO şi, evident, până în ultima zi de mandat, secretarul general îşi va face datoria şi acest lucru va fi văzut în următoarea perioadă, când avem de pregătit un summit important la Vilnius. Avem în 2024 un an aniversar, 75 de ani de la înfiinţarea NATO. Dar şi Jens Soltenberg, şi eu, şi echipa noastră ne facem datoria aici. Despre politica de acasă va fi suficient de mult timp de discutat şi de comentat atunci când vom fi depăşit această obligaţie morală şi profesională de a ne servi Alianţa cu tot ce avem mai bun şi asta voi face în continuare, atâta vreme cât Alianţa va avea nevoie de mine în această poziţie”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News