Data publicării:

1 milion de lei pentru șapte ONG-uri. Vot dat în CGMB

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat alocarea unui milion de lei pentru șapte ONG-uri.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, alocarea unui milion de lei pentru contractele de finanţare nerambursabilă cu şapte ONG-uri declarate eligibile, transmite Agerpres.

Hotărârea aprobată în acest sens în ședința de astăzi a CGMB prevede încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Bucureşti prin bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială pentru activităţi nonprofit de interes local în acest an.

Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie de evaluare.

Organizațiile care vor primi finanțare nerambursabilă



În perioada 27 martie - 26 aprilie mai multe organizaţii neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul social au depus zece propuneri de proiecte sociale. După ce au fost analizate cererile de finanţare, comisia de evaluare şi selecţionare a constatat că nouă proiecte sociale au îndeplinit condiţiile de conformitate administrativă şi eligibilitate. Dintre acestea, au fost declarate câştigătoare primele şapte proiecte.

Organizaţiile care derulează proiectele sunt: Asociaţia EDF Protagonişti în Educaţie, Asociaţia Agenţia Adventistă Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA România), Asociaţia Alternativa 2003, Asociaţia Română Anti Sida, Asociaţia Misiunea Creştină Armata Salvării din România, Asociaţia Help Autism, Asociaţia Sprijinirea Integrării Sociale.

Un nou regulament

"Scopul proiectelor este de a sprijini și promova activitățile ce vizează protejarea mediului și a animalelor, de a crește gradul de conștientizare a cetățenilor cu privire la aceste probleme, de a propune soluții sustenabile, cu impact pozitiv asupra calității vieții cetățenilor din București.   

Având în vedere că la încheierea sesiunilor anterioare de finanțare nerambursabilă beneficiarii au transmis propuneri referitoare la îmbunătățirea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile, sugestiile acestora, precum și recomandările Comisiei de evaluare și selecție și sugestiile desprinse din dezbaterile publice au fost analizate și transpuse într-o variantă mai clară și mai accesibilă a Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile. 

În noul Regulament s-au realizat mai multe modificări, printre care amintim creșterea valorii plafonului maxim de finanțare nerambursabilă/proiect pentru beneficiari (ONG-uri) de la 150.000 lei la 200.000 lei, clarificarea atribuțiilor Comisiei de evaluare și selecție sau reorganizarea criteriilor din grila de evaluare a proiectelor", se precizează pe site-ul PMB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel