Data actualizării:
Data publicării:

1 iunie, Ziua Copilului. Unde ne distrăm cu cei mici

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ziua Copilului  a devenit zi nelucrătoare, astfel că toți copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, iar cei mari trebuie să devină, măcar pentru o zi, copii. 

Ziua Copilului 2018. Unde putem merge cu copiii

1 iunie, de-a buşilea prin Muzeul Satului

 "Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti" vă invită, în perioada 1-3 iunie 2018, la o serie de evenimente dedicate celor mici, dar și celor mari. Programul va debuta pe 1 iunie, la orele 10:00, cu premierea copiilor participanți la concursul și expoziția de artă „Satul... în inima copiilor de la oraș" și va continua cu concertul „Primăvară... tot în floare!", susținut de corul „Cantus" al Liceului de Arte „Victor Giuleanu" din Râmnicu-Vâlcea, grup coordonat de profesorul Marian Stroe.

În aceeași zi vom avea o nouă ediție a îndrăgitului concurs cu premii „De-a bușilea prin Muzeul Satului". După succesul primei ediții, realizat în parteneriat cu „Photography Studio – Kids & Family", anul acesta așteptăm să premiem din nou micii participanți de până la doi ani, în spațiul mirific de la Muzeul Satului. Concursul „De-a bușilea..." va avea loc pe Pajiştea Moişeni, în apropierea intrării principale în muzeu. Înscrierile vor începe de la ora 10.00. Micuţii vor trebui să parcurgă o distanţă de cinci metri şi concursul se va desfăşura în etape, cu câte cinci bebeluşi pentru fiecare repriză. Câştigătorul este cel care atinge cel mai repede linia de sosire, iar câştigătorul final se stabileşte după încheierea tuturor reprizelor conform timpului de parcurgere al distanței. Cu sprijinul Aqua Carpatica, toți copiii vor câștiga o jucărie de pluș, iar Premiul cel mare va fi un sistem de purtare cu motive tradiționale de la Casa Zamfirei.

Vezi si: Antena Stars. De 1 iunie, vedetele le dau întâlnire bucureştenilor

Totodată, pe parcursul celor trei zile de eveniment vor fi ateliere de desen, modelaj în lut și păpuși, „Târgul copiilor" – târg de jucării, carte pentru copii și dulciuri de sezon, precum și expoziția fotografei Cristina Nichituș Roncea, „Chipuri de copii în Țara Minunilor"", anunţă organizatorii.

PROGRAM

1 Iunie

10.30 – Decernare premii expoziţia Satul ... în inima copiilor de la oraş

11.30 – 12.00 – Primăvară...tot în floare!

10.00 – 16.00 Ateliere de desen pentru copii

14.00 – Ghidaj tematic – Copilărie în Muzeul Satului

9.00 – 19.00 – Târgul copiilor: târg de jucării, carte pentru copii, dulciuri de sezon

***

2 Iunie

14.00 – 15.30 Ateliere de desen pentru copii

9.00 – 19.00 – Târgul copiilor: târg de jucării, carte pentru copii, dulciuri de sezon

***

3 Iunie

14.00 – 15.30 Ateliere de desen pentru copii

9.00 – 19.00 – Târgul copiilor: târg de jucării, carte pentru copii, dulciuri de sezon

1 iunie, Cea Mai Itsy Bitsy Zi Libera Nationala 2018, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR)

"Sarbatorim Ziua Copilului Impreuna cu Parintii, la cel mai mare eveniment de joaca parinti-copii din Bucuresti! Timp de 12 ore, Parcul Alexandru Ioan Cuza va gazdui un festival-maraton, in care aducem activitati pentru toata familia, jocuri si concursuri, distractie si o multime de surprize!

Program:

*Itsy Bitsy Show: Anul acesta, ai parte de si mai multa veselie, la scena Itsy Bitsy! Ti-am pregatit 10 ore de entertainment, cu muzica, dans, magie, improvizatie si concursuri! De la 10:00 la 20:00, vei gasi mereu ceva care sa te uimeasca, la Itsy Bitsy Show.

*Itsy Bitsy Live: Radioul Itsy Bitsy este al tau, este cadoul nostru pentru tine. Anul acesta, emitem LIVE din parc, de la 8 dimineata, la 8 seara. Vino in parc, la studioul Itsy Bitsy in aer liber si Zi Liber ce simti, ce iti place, ce te face fericit!

*Itsy Bitsy Joaca: Am amenajat un spatiu in care parintii sa se simta din nou copii, iar cei mici sa fie liberi sa rada, sa se joace, sa fie uimiti si sa descopere noi forme de distractie. Aici, prietenii nostri vor aduce jocurile copilariei, jocuri de societate, experimente amuzante, povesti jucause si activitati creative.

*Itsy Bitsy Creativ: Te asteptam intr-un spatiu plin de activitati ludice. Vei gasi activitati de bricolaj, ateliere artistice, piese de teatru si concursuri haioase.

*Itsy Bitsy Sport: Aici, copiii si parintii au ocazia sa descopere si sa incerce activitati fizice, distractive si sanatoase.

*Itsy Bitsy Bebe: Am invitat o multime de prieteni preocupati si pasionati de dezvoltarea bebelusilor si a viitoarelor mamici, care te vor intampina cu activitati educative, discutii cu specialisti in domeniu si jocuri special concepute pentru bebelusi.

*Itsy Bitsy Parenting: Parenting cu bucurie, asumat si relaxat! In cadrul atelierelor interactive Itsy Bitsy Parenting, unii dintre cei mai mari specialisti in parenting vin sa se intalneasca cu parintii, sa faca schimb de idei si de experiente. Te asteptam la ateliere cu lipici, pentru parinti si pici!

*Itsy Bitsy Food: O noua premiera anul acesta va fi zona Itsy Bitsy Food, unde vei gasi cele mai delicioase si sanatoase gustari pentru tine si puiul tau!", anunţă organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Parada Micilor Biciclisti, în Piata Constituţiei

"De ziua lor, copiii de toate vârstele află totul despre mersul pe bicicletă la PARADA MICILOR BICICLIȘTI. Vineri, 1 IUNIE 2018, începând cu ora 10, timp de 4 ore Bdul Unirii, între Piața Constituției și Piața Unirii, va fi al biciclistilor mici sau mai mari.

Singuri sau în echipă cu adulții, vor participa la jocurile organizate pentru fiecare categorie de vârstă, indiferent de tipul de bicicleta folosit.
La ora 12:30 va avea loc PARADA pe biciclete, pe Bdul Unirii, între Piața Constituției și Piața Unirii

Pe lângă bucuria de a sărbători Ziua Copilului pe două roți, evenimentul are scopul de a-i familiariza pe cei mici și mari cu regulile de circulație pe care un biciclist trebuie să le respecte, cu mersul în pluton și mai ales cu manevrarea în siguranță a bicicletei printre obstacole.

Într-un cadru organizat, feriți de orice trafic rutier, dorim să le dăm copiilor încrederea și cunoștințele necesare pentru a nu renunța la pedalat odată cu trecerea copilăriei, pregătindu-i să devină următoarele generații de bicicliști urbani responsabili.

Copiii sub 14 ani trebuie însoțiți de cel puțin un adult (biciclist sau pieton) și este recomandat să fie echipați corespunzător (cască, îmbrăcăminte adecvata mersului pe bicicletă, iar bicicleta să fie verificată și echipată cu claxon).

Accesul este liber, însă pentru o mai bună organizare și pentru a primi KIT-ul DE PARTICIPARE și a participa la TOMBOLA finală, vă rugăm să îi înscrieți pe cei mici sau mari aici: https://bit.ly/2rb8lVS

Tombola va avea loc DUPĂ PARADĂ, iar extragerea câștigătorilor se va face cu ajutorul random.org.
ATENȚIE! Premiile vor fi oferite doar câștigătorilor prezenți. Dacă este ales un câștigător iar acesta nu mai este prezent, se va extrage un alt câștigător", anunţă organizatorii pe pagina de Facebook.

Lumea copiilor în Sectorul 1, pe terasa Promenada Mall

"Promenada împreună cu Centrul Cultural al Sectorului 1, vă invită în perioada 01 – 03 iunie 2018 să ne distrăm împreună în cadrul proiectului cultural artistic "Lumea copiilor în Sectorul 1".

Evenimentele se vor desfășura în intervalul orar 16:30 – 19:30 pe Terasa mall-ului Promenada.

Copiii sunt invitați să participe la reprezentații de animație, teatru pentru copii, cântece și jocuri interactive, ateliere de modelare baloane și face painting.

Vă așteptăm cu mic, cu mare să intrăm în Lumea Copiilor!", anunţă organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului, unde găsiţi şi programul complet.

1 iunie - Țara Poveștilor, în Parcul Sebastian

"Hai cu noi in Țara Poveștilor pe 1-2-3 Iunie, între orele 11:00 - 21:00, în Parcul Sebastian, să petrecem și să ne distrăm împreună.

Pe parcursul celor 3 zile de eveniment, Parcul Sebastian va fi amenajat în spirit de sărbătoare, o sărbătoare a lor, a copiilor, cu ghirlande de baloane și umbreluțe colorate. Vor fi amplasate 4 corturi tematice, în cadrul cărora se vor desfășura o serie de ateliere de creație, facepainting, modelare baloane, desene cu cretă colorată pe asfalt, zonă educativă și zonă de jocuri și distracție, unde poveștile copilăriei vor fi recreate de copii prin improvizație și distracție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel